În perioada 1 octombrie 2019 – 31 octombrie 2020, KMG International sprijină asociația Merci Charity pentru a îmbunătăți accesul famillilor din mediul rural la servicii de medicină dentară pentru copii. În mediul rural funcționează 13% din cabinetele de medicină dentară1, în condițiile în care 46%2 din populația României locuiește într-o comunitate rurală. La sate există doar două cabinete stomatologice școlare3. Accesul la servicii de medicină dentară este inegal pentru rezidenții din mediul rural în comparație cu rezidenții din mediul urban.
Începând cu 1 octombrie, asociația în parteneriat cu KMG International va derula acțiuni de profilaxie orală și de tratament dentar în 40 de sate din comune din județele Constanța4, Prahova5 și Galați6 folosind infrastructura cabinetului stomatologic mobil al asociației creat în 2017 și medici dentiști voluntari din programul de voluntariat al asociației în care s-au înscris 82 de medici din 16 orașe.
Prin acest parteneriat, asociația și KMG International, urmăresc îmbunătățirea vieții copiilor cu vârsta dintre 4 și 14 ani din 40 de comunități rurale prin educație orală, profilaxie și nutriție posibile prin:
• Îmbunătățirea sănătății orale a 1.000 de copii din județele Constanța, Prahova și Galați prin intervenții de profilaxie orală în cabinetul stomatologic mobil al asociației și sesiune de periaj dentar și nutriție derulate la clasă cu sprijinul medicilor dentiști voluntari.
• Informarea a 2.000 de părinți și membrii ai familiilor beneficiarilor despre drepturile copilului la intervenții gratuite în cabinete în contract cu Casele Județene de Asigurări din cele trei județe vizate.
• Îmbunătățirea condițiilor de viață din cele 40 de comune vizate prin îmbunătățirea accesului la servicii de medicină dentară și tratament oferit gratuit și părinți informați despre drepturile copiilor la servicii de medicină dentară (numai în cabinetele de medicină dentară în contract cu casa județeană de asigurări de sănătate).
• Oferirea a 1.000 de consultații dentare, 2.000 de carii tratate, 3.000 de sigilări dentare și 5.000 de dinți salvați.
“Am aniversat 40 de ani de activitate pentru cel mai mare activ al companiei noastre, rafinăria Petromidia Năvodari. De 40 de ani suntem în egală măsură implicați în comunitate, contribuind la dezvoltarea sănătoasă și armonioasă a generațiilor viitoare. Cu această ocazie, lansăm parteneriatul cu asociația Merci Charity, prin care vizăm susținerea copiilor ce provin din medii dezavantajate din regiune și nu numai, printr-un programul național de sănătate dentară gratuită dezvoltat în 40 de localități din România.” Alexey Golovin, director departament juridic și afaceri corporative.
Parteneriatul a început în luna iulie cu un proiect pilot în județul Constanța când asociația, cu sprijinul financiar al KMG International a efectuat 254 de proceduri de prevenție orală și tratament non-invaziv, folosind infrastructura cabinetului stomatologic mobil al asociației în comunele Mihai Viteazu și Independența din județul Constanța și pentru sportivi la haltere de la CS Farul Constanța. Locuitorii din comunele vizitate parcurg cel puțin 50-60 km pentru o vizită la medicul dentist din declarațiile părinților prezenți la acțiune.
Din datele colectate de asociație, 79% dintre copii nu au mai fost niciodată la medicul stomatolog. În cadrul acțiunilor derulate în județul Constanța, 106 de copii au beneficiat de o sesiune de educație pentru sănătate orală derulată în clasă, în care medicii dentiști voluntari le-au arătat copiilor cum se efectuează un periaj corect. Toți copii au primit gratuit pastă și periuță de dinți. Din datele colectate în timpul acțiunii a rezultat un număr mediu de dinți afectați de cariile dentare de 5,23 dinți/copil, peste limita superioară a mediei europene situată între 0,5 și 3,5 dinți afectați de cariile dentare la vârsta de 12 ani conform Organizației Mondiale a Sănătății.
Despre asociația Merci Charity
Asociația Merci Charity este o organizație nonprofit înființată în 2012, al cărei scop este acordarea de sprijin cauzelor umanitare, prin proiecte de sănătate mobilă şi educaţie, având în prim plan copiii cu probleme medicale și sociale. Asociația deține două cabinete stomatologice mobile și pe termen lung are ca obiectiv crearea unei rețele de cabinete stomatologice mobile și promovarea soluțiilor de medicină mobilă. Website: www.zanamerciluta.ro
Despre KMG International
KMG International este un investitor important în economia românească, fiind în acelaşi timp un cetăţean corporativ responsabil. Prin programul „Împreună pentru fiecare”, compania a implementat 101 proiecte de protecţie a mediului şi sănătăţii în întreaga ţară. Pe lângă parteneriatul nostru
strategic cu societatea civilă, menţionăm sprijinul SMURD, Gala Societăţii Civile, Festivalul şi Concursul Internaţional George Enescu.
Valoarea totală a investiţiilor realizate de către KMG International în România se ridică la 4 miliarde de dolari în vreme ce nivelul contribuţiilor la bugetul de stat al României s-au ridicat la peste 16 miliarde de dolari în perioada 2007-2018.
Surse
1. Asociația Centrul pentru monitorizarea politicilor publice, 2016. Sănătatea orală în România – raport de cercetare, 2016, link: http://www.cmpp.ro/wp-content/uploads/2016/11/Raport-policy-Sanatate-orala-sept-2016.pdf
2. Institutul Național de Statistică al României, 2017. România în cifre. Breviar Statistic, link: http://www.insse.ro/cms/files/publicatii/Romania_in_cifre_breviar_statistic_2018.pdf
3. Analiza de situaţie ocazionată de celebrarea Zilei Mondiale a Sănătăţii Orale, 2018, link: http://www.cmpp.ro/wp-content/uploads/2016/11/Raport-policy-Sanatate-orala-sept-2016.pdf
4. În județul Constanța, vom acorda serviciile specificate la punctul 1 în comunele: Crucea, Dobromir, Lipnița, Mircea Vodă, Ostrov, Rasova, Topraisar, Horia.
5. În județul Prahova, vom acorda serviciile specificate la punctul 1 în comunele: Colceag, Gornet, Provita de Sus, Sângeru.
6. În județul Galați, vom acorda serviciile specificate la punctul 1 în comunele: Drăgănești, Berești-meria, Bălășești, Băneasa, Liești.
7. Selecția comunelor din fiecare județ se va realiza în funcție de numărul de copii din fiecare comună, în limita a 1.000 de copii în total.